Episode Details

Back to Episodes

Mara Vasilescu a debutat la Rapid. Sora prin alianță a lui Radu Drăgușin visează să devină cea mai bună ridicătoare din lume

Published 20 hours ago
Description

La 18 ani, Mara Vasilescu a debutat ca titulară în prima ligă de volei feminin, în tricoul Rapidului. Cumnata internaționalului român Radu Drăgușin a avut parte de un meci plin de emoții, dar a fost susținută necondiționat de familie. Deși Rapid a pierdut în fața Medicinei Târgu Mureș, tânăra voleibalistă privește cu încredere spre viitor și are un obiectiv îndrăzneț: să devină cea mai bună ridicătoare din lume.

În familia fundașului Naționalei și al Fiorentinei, Radu Drăgușin, sportul de performanță are un nou nume de urmărit. Mara Vasilescu, sora prin alianță a internaționalului român, a trăit unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale: debutul în Divizia A1 la volei feminin, chiar în sextetul de start al echipei Rapid București.

Pentru tânăra sportivă, partida împotriva formației Medicina Târgu Mureș a reprezentat primul contact cu rigorile primei ligi. Emoțiile au fost inevitabile, mai ales că vestea titularizării a venit cu puțin timp înainte de fluierul de start.

„Am aflat cu câteva zeci de minute înaintea meciului, înainte de încălzire” – Mara Vasilescu, voleibalistă.

Nu a avut prea mult timp să se gândească la presiunea debutului. A trebuit să intre pe teren, să se adapteze ritmului de joc și să-și ajute echipa. În calitate de ridicătoare, Mara a participat la construcția atacurilor, a servit și a reușit inclusiv un blocaj în primul set. Pentru o jucătoare atât de tânără, fiecare minge a însemnat o oportunitate de a demonstra că poate face față nivelului de competiție.

Chiar dacă emoțiile nu au lipsit, Mara spune că a reușit să le gestioneze și să rămână concentrată asupra jocului. Pregătirea mentală a avut un rol important în abordarea primei sale partide din Divizia A1.

„Nu o să vă mint, am avut emoții, dar am putut să le controlez foarte bine și mi-am făcut planul mental de dinainte de meci și a fost totul foarte bine” – Mara Vasilescu, voleibalistă.

În tribune, emoțiile au fost și mai mari. Părinții tinerei au urmărit fiecare fază cu sufletul la gură, au sărit de pe scaune la pasele fiicei lor și au încurajat-o pe tot parcursul confruntării. Sprijinul familiei a transformat debutul într-un moment special, iar Mara nu a ascuns cât de mult înseamnă pentru ea implicarea celor dragi.

„E foarte frumos, foarte, foarte frumos și iubesc faptul că mă susțin atât de mult și se vede cât de mult sunt implicați” – Mara Vasilescu, voleibalistă.

Fotbalul, pasiunea lui Radu Drăgușin. Voleiul, drumul Marei

Legătura cu Radu Drăgușin aduce un plus de interes poveștii sale, însă Mara își construiește propriul traseu în sportul de performanță. În timp ce internaționalul român și-a făcut un nume pe terenul de fotbal, tânăra a ales voleiul și nu intenționează să schimbe mingea de volei cu cea de fotbal.

Întrebată dacă ar accepta să joace fotbal, răspunsul său a venit cu umor, dar și cu o explicație simplă.

„Nu, nu, prefer să nu joc fotbal, ca să nu mă accidentez” – Mara Vasilescu, voleibalistă.

Chiar dacă nu își dorește să practice fotbalul, Mara urmărește cu interes meciurile lui Radu. Emoțiile sunt prezente și atunci când acesta intră pe teren, că e vorba de echipa națională sau de Fiorentina,însă sunt diferite de cele trăite în timpul propriilor confruntări.

„Da, vă dați seama că am emoții, dar emoții pentru el și emoții bune” – Mara Vasilescu, voleibalistă.

Până să ajungă în prima ligă de volei, tânăra a încercat mai multe discipline sportive. A practicat taekwondo, a făcut înot și dansuri, însă voleiul a rămas constant în centrul preocupărilor sale. Alegerea nu a fost întâmplătoare, ci rezultatul unei pasiuni care a însoțit-o de-a lungul timpului.

„Am mai jucat și am practicat și alte sporturi. Am făcut taekwondo, înot, dansuri, dar voleiul a fost mereu pe primul loc” – Mara Vasilescu, voleibalistă.

Ridicătoare din convingere, campioană în devenire prin ambiție<

Listen Now

Love PodBriefly?

If you like Podbriefly.com, please consider donating to support the ongoing development.

Support Us